Pe lângă golul înscris, mijlocașul român a obținut și o lovitură de pedeapsă
De 234 de minute a avut nevoie Gabriel Torje pentru a înscrie primul gol în Primera Division. După cinci meciuri în care nu s-a remarcat decât prin câteva acțiuni nereușite, fostul mijlocaș dinamovist a spart gheața ieri pentru Granada, cu un gol în poarta Celtei, în victoria echipei sale, scor 2-1. O reușită sinonimă cu trei puncte pentru Torje, a cărui prestație a fost lăudată și de cotidianul „Marca”, jurnaliștii spanioli remarcând tandemul format din Siqueira și român, care a fost la originea ambelor goluri marcate de Granada. Înainte de reușita din minutul 16, cu un șut din careul mic, Torje a obținut și penalty-ul din care Siqueira a deschis scorul. Atunci, mijlocașul român a scăpat în careul advers după o pasă a lui Arabi și a fost faultat clar în careu de Bellvis.
Prestația jucătorului român în vârstă de 22 de ani a fost apreciată și de presa locală. Cotidianul „Ideal” i-a oferit trei stele (din maximum cinci), considerând că „Torje progresează de la etapă la etapă, urmând să devină unul dintre jucătorii cei mai importanți ai echipei”. Nota lui Torje a fost egală cu cea a portarului Tono, cel care a fost declarat jucătorul meciului pentru paradele sale, care au salvat cele trei puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER